Scrisoare de iertare

 

Marea multime adormita a oamenilor, cara inconstient bagaje grele, cat mai grele…cele mai grele!

Considerand a fi normal, neconstientizand ca se poate calatori in aceasta lume si usor, fara bagaje!

Desigur, acest fapt, necesita “minima” constientizare a lor, apoi decizia de a le inlatura….si tot nu e suficient, daca nu se depune efortul, “manual”, de a le da jos, pe fiecare in parte.

Azi, vreau sa iert cateva suflete pe care le car ca bagaj, parte din povestea mea si nu mai vreau. Sa se care singuri ei pe ei, ca sunt tare grei!

Iert pe fratele meu, domnul procuror trist, lipsit de iubire si “viu-mort” (desi au venit la desciderea cartoon-networks, trei procurori, ca unul nu era suficient), cu zambet diabolic, care a cerut arestarea mea, ca fiind “pericol public”! Razand complice, cu doamna judecatoare, tot trista, lipsita de iubire si usor sumo, dar cu unghiile mereu lungi si rosii, gesticuland si miscandu-le doar pe ele, ca nu cumva sa arda prea multe calorii si ea “viu-moarta”, au decis si motivat arestarea ca “arat prea sanatoasa sa fiu bolnava”.

Cu nenumaratele RMN-uri si diagostice de evolutie a leziunilor de pe creier, pe masa de judecata, demonstrand greul diagnostic de scleroza multipla, primit acum 12 ani, au decis totusi, sa ma tina arestata abuziv (fara nici o dovada in sustinerea acuzelor aduse) 93 de zile, in trei centre de arestare, Brasov, Dambovita dar si penitenciarul de femei Targsor, in intuneric, la subsol, fara acces la lumina naturala (stiindu-se si demonstrandu-se ca, scleroza multipla este o boala a deficientei vitaminei D, vitamina sorelui, si ca perioade indelungate de privare de la lumina naturala pot agrava galopant si agresiv boala, cu pronostic de imobilizare in carucior cu rotile.)

Nu a contat pentru nici unul din ei, aparatorii patriei, ca 93 de zile de arest puteau duce la o agravare a starii de sanatate, ireversibila, pana la caruciorul cu rotile sau imobilizare la pat.

Mai important a fost show-ul mizer, egotic, mediocru, pentru minti marunte si intunecate, cu aspiratii de promovare “in grad”, pe măsura opacitatii intunericului lor!

Ce conta pentru fratele meu, domnul procuror si sora mea, doamna judecatoare, ca arestau injust un om caruia puteau sa ii afecteze sanatatea, inuman, pentru tot restul vietii?

Pentru un viu deja mort, pentru care, unicul combustibil al motorului sau dereglat oricum, este intunericul, nu putem resuscita nimic la el, dar putem sa il iertam.

Asa ca, acest bagaj, cu toate observatiile evidente, nu doresc sa il mai car.

Va iert pe toti, pentru toata minciuna cu care ati intrat in aceasta lupta, va iert pentru vanzarea sufletului vostru, va iert pentru ca inteleg ca in intuneric nimeni nu poate avea claritate.

Doar cei care au curaj sa dea voie luminii inauntrul inimii lor, pot incepe a vedea!

Am certitudinea ca la ultima suflare a vietii, toata lumea va intelege lectia si adevarul.

Binecuvantati, sunt cei care au curaj sa o faca inainte de ultima suflare.

Dar accept si ca, nu toti sunt pregatiti!

Iert pe toti cei care joaca roluri de functionari ai aparatului public, care sunt in acest context, marionete adormite si ele, in somnul mortii, impreuna cu “varfurie de lance” neinfricate, luptatoare cu armele mizeriei, inventiei si delirului!

Frica de a-si pierde “punguta cu doi bani” din viata lor moarta, mecanico-dictatoriala, a celor ce azi, apasa pe butoane de executare, impotriva sufletului lor, vanzandu-l la cea mai slaba cotatie, nestiind ca tot raul, de fapt si-l fac sufletului lor!

Nu stiu daca, pentru procurori si judecatori exista obligatia a li se face o testare periodica a discernamantului, dar stiu ca daca ar fi, in urma ei, multi ar fi opriti din a face abuzurile inumane, cu iz de Auschwitz!

Iertare si iar iertare, de la inima mea la inima voastra si zambet pentru momentul in care, toti la pachet, veti intelege adevarul coplesitor al acestei existente!

Va iubesc si va iert,

Sora voastra,

 

Cu iubire,

Tu esti eu,
Eu sunt tu,
Iar noi unul.